Filmul Sonor

De cand eu am devenit Operator imagine am realizat ca am cumulat cateva cunostinte pe care vreau sa le impart cu dumneavoastra cu intentia ca poate pe viitor v-a pot fi de folos.Pe mine m-au ajutat enorm si m-a vor ajuta incontinuare.
  Introducerea sunetului in film a provocat o rasturnare temporara a persoanelor legate de largirea posibilitatilor plastice si a procedeelor de montaj,aplicate pana atunci.Din acest moment,efectele dramatice au fost legate de felul in care era folosit sunetul. Au aparut teorii noi, in care unii sustineau ca dialogul va diminua puterea de atractie a filmului, iar altii, in frunte cu Pudovkin si Eisenstein, ca sunetul trebuie folosit numai in „contrapunct cu imaginea”.
   Dorinta de a da glas filmului este tot atat de veche ca si filmul.Astfel,Edison a inventat in anul 1891 Kinetoscopul care,combinat cu fonograful sau, a dat nastere kinetofonului,la care o singura persoana poate privi fotografii in miscare insotite de sunet.
   In anul 1896, Charles Pathe,in Franta, si Messter, in Germania, au combinat cinematograful cu gramofonul. Abia in anul 1906 Eugene Lauste a inventat dispozitivul de inregistrare fotografica a sunetului pe pelicula.Dezvoltarea ulterioara a sistemelor electronice de redare si amplificare a sunetului a dus la realizarea primului film sonor„Cantaretul de Jazz”, in anul 1927. Acesta a facut ca in anul 1929 perioada filmului mut sa fie incheiata.
   Pudovkin sustine ca aparitia sunetului trebuie sa insemne un moment de dezvoltare artistica. Cea mai importanta functie a sunetului trebuie sa fie aceea de a mari capacitatea expresiva a filmului. Sincronismul dintre imagine si sunet nu corespunde todeauna acestei exigente, intrucat aproprie cinematograful mai mult de teatrul filmat si obtine o imitare mediocra a realitatii.
   Baza sunetului in film consta intr-o desfasurare a imaginilor si coloanei sonore conform unui ritm distinct si separat. Imaginea poate fixa ritmul lumii, in timp ce coloana sonora urmeaza cadenta perceptiilor vizual-auditive, in care sunetul exercita o functie subiectiva, iar imaginea una obiectiva sau invers.
   „In filmul mut”, spune Pudovkin, „am putea obtine unitatea care in natura este realizata doar prin abstractie, adica prin activitatea creierului omenesc. Astazi, urmand criteriul asociativ, putem, datorita sunetului, nu numai sa ne apropiem si sa ne racordam puncte diferite in spatiu, ci sa si unim imaginea cu sunete selectionate, incat sa releveze mai adanc caracterul si sensul imaginii insasi.
    Montajul nu trebuie abandonat.Sunetul nu distruge specificul filmic si deci nici tipul ideal. Deoarece ochiul este capabil sa perceapa cu usurinta si imediat continutul unei serii de cadre, pentru ca el sa descopere semnificatia alternarii sunetelor este necesar ca ritmul  variatiilor lor sa fie mult mai lent decat cel al variatiilor imaginilor. Montajul rapid al filmului mut trebuie sa cedeze locul unui montaj mai lent, realizat de un aparat relativ imobil,deoarece constructia filmului depinde de cuvinte si nu de sccesiunea viziunilor de imagine, montate dinamic”.
   Aparitia sunetelor, ca noutate tehnica in film, a provocat o avalansa de filme suta la suta vorbite, ducand la un declin al artei cinematografice. Aceste filme au atribuit imaginii rolul neimportant al unui fundal static al sunetului. De aceea, s-au dovedit a fi plicticoase si lipsite de imaginatie.
   Ernest Lindgren scria, cu privire la posibilitatile de folosire a sunetului de film:
   „ Avantajele pe care le ofera sincronizarea erau minime.In filmul mut se poate arata un caine care latra, adaugarea sunetului latratului reprezinta intr-adevar o sporire a realismului, dar acesta nu va spune mai mult decat stiam inainte si nu va adauga nimic fortei expresive imaginii. Imaginea va continua sa reprezinte pur si simplu un caine care latra. Imaginea unui parinte suparat, care arata usa fiului sau ratacitor, nu devine mai elocventa daca adaugam cuvintele „Iesi afara”. „Sa nu mai calci niciodata pe aici !”. Intr-un asemenea caz este foarte probabil ca imaginea muta sa fie mai impresionanta.”
  Criticii nu au intarziat sa condamne aceste erori, atacand direct folosirea nejustificata a sunetului,alaturat oricarei imagine, considerand acest pas ca un pas inapoi.
  Arta,argumentau ei, se dezvolta tocmai pentru ca trebuie sa lupte impotriva limitarilor inerente ale mijlocului de expresie respectiv si orice spor de realism este insotit in mod necesar de o pierdere estetica. Exemplele date de Lindgren poate nu sunt cele mai semnificative.Poate ca in existenta sunetului in exemplul cu tatal ce-si izgoneste fiul ar intari realismul scenei, dar si varianta muta poate reda destul de corect realismul cadrului. Insa care este mai buna, asta ramane de vazut in functie de contextul filmului si al conditiilor cerute de regizor la filmare.
 Aparitia in cinematografie a sunetului real a dus la unele modificari in procedeele naratiunii cinematografice:
  -sunt folosite mai economic procedeele plastice expresive;
  -sunetul poate comunica direct locul de actiune si caracterul personajelor;
  -o replica scurta poate transmite un volum de informatii pentru care filmul mut ar fi avut nevoie de titluri;
  -elementele neesentiale pot fi comunicate prin  aluzii in sunet;
  -la filmele mute,naratiunea trebuie inceputa cu scene lungi, plictisitoare din punct de vedere dramaturgic;cateva replici bine alese pot asigura intelegerea povestirii.