Definitia Montajului Video

 Termenul montaj provine din limba franceza, insemnad actiunea de asamblare a partilor de compun un intreg. Englezii ii spun „cutting” sau „editting” iar germanii „Schnitt”, de la verbul a taia. In fond toate denumirile provin din aspectul superficial al montajului, adica alaturarea prin taiere si apoi prin lipirea fragmentelor de pelicula.
  In tratatul lor de montaj, Pudovkin si Timosenco definesc montajul ca „organizarea tuturor planurilor realizate si sinteza lor, pentru stabilirea unei anumite ordine si a unui timp dat”.
  De fapt, vorbind despre munca practica a moteurului, ea consta in:
-stabilirea ordinei secventelor, asa cum este indicata in decupaj (deoarece ele sunt turnate netinandu-se seama de cronologia filmului, ci de posibilitatile existente la filmare);
-creearea unui echilibru intre diferite secvente si intre diferitele planuri ale uneia si aceleasi secvente, pentru a asigura ritmul ansamblului filmului.
  Bineinteles insa ca montajul trebuie sa fie definit dintr-un punct de vedere mult mai elevat si anume pe planul esteticii dramatice. Pudovkin, Eisenstein, Delluc, Bella Balasz etc, au considerat ca montajul constituie esenta celei de-a saptea arte.
  Bella Balasz, in mod particular, a insistat pe ritmul pe care montajul i da ansamblului filmului, considerandu-l sufletul operei cinematografice.
  Louis Delluc a subliniat rolul fundamental al cadentei, acest echilibru de proportii ce structureaza filmul.
  Germaine Dulac a analizat raportul dintre cinema si muzica, raport bazat pe miscare; miscarea prin ritmul si desfasurarea ei poate creea singua emotia.
  Planul cinematografic, in afara de incadratura, compozitie si marime este determinat si de lungime(durata sa).
  O naratiune cinematografica cuprinde cateodata momente de traire dramatica mai intensa, si atunci planurile pot fi mai lungi. In cazul filmelor de actiune, cadrele vor fi mai scurte. De aici insa nu putem trage nici o ocncluzie rigida. Regizorul si monteurul sunt stapanii duratei si sunt singurii care pot modela lungimea planurilor si a secventelor filmului. Acest timp insa nu are nimic de-a face cu timpul real. Au existat regizori care au fost tentati sa realizeze filme experimentale, ca de exemplu „Coarda”, unde pe ecran era redat timpul real.
  Un plan foarte scurt poate avea uneori urmatoarele consecinte:
-ruperea intentionata a unei continuitati(prin folosirea flashurilor);
-realizarea unui soc brusc si neasteptat;
-prevederea unei suite de evenimante;
  In cazuri cu totul speciale, un plan poate dura mai multe minute si anume:
-cand un personaj isi aminteste mai multe evenimente din viata cuprinse intr-un singur plan si urmeaza sa ia o hotarare decisiva;
-cadrul filmat se executa cu o miscare complexa de aparat care defapt transforma planul in secventa(montaj in cadru).
  Trebuie sa precizam ca nici in cazul utilizarii planului scurt sau foarte scurt si nici in cazul planului lung sau foarte lung, nu se pot stabili reguli precise si rigide, totul depinzand de ceeea ce dorim sa aratam spectatorului,  astfel incat sa-i putem transmite emotia. Acest lucru il realizeaza practic montajul. Acest mijloc de expresia filmica stabileste unde trebuie sa se introduca detaliile si cand pot fi intrerupte planurile generale de catre primplanuri, fara sa se piarda sensul incadrarii povestirii in ambianta filmului.
  Astfel aparae instrumentul pe care Balasz il numeste „foarfece poetic”.Capacitatea de a taia si aopi de a uni intre ele diferite cadre, creand un ritm, corespunde stilului in literatura.
  Prin intermediul montajului,Fluxul cadrelor poate fi cand rapid si amplu, ca hexametrul poeziei antice,cand asemenea baladei, adica la inceput sprinten, apoi mai lent.
  Datorita cadrelor secundare de trecere, montajul poate fragmenta timpul, dupa cum datorita primplanurilor pot fi fragmentate spatiile, creeand si in primul si in al doilea caz, noi timpuri si noi spatii.
  Kulesov a stabilit ca forta montajului rezulta nu numai ca o scena impartita in cadre poate fi reprezentata  in mod mai viu sau mai realist dar si din faptul ca o succesiune de cadre implica un ansamblu de relatii complexe ca idei, durata, miscare fizica si forma care, tratate cu abilitate, pot actiona cu o mare forta asupra spectatorilor.
 Kulesov a incercat sa inregistreze mersul unei femei pe pelicula, filmand picioarele, mainile, ochii si capul unor femei diferite. Ca rezultat, datorita montajului,s-a obtinut impresia miscarii unei singure persoane.
  De aici reiese clar ca forta esentiala a cinematografului rezida in montaj, deoarece prin montaj materialul poate fi descompus, recompus sau chiar transformat radical.